Clever Heating Solutions
Capitolul 1

  • Reglementări în domeniul energetic > Există diferite normative legislative naţionale în Europa privind îmbunătăţirea performanţei energetice.
  • Obiective pentru energia regenerabilă > Obiective stricte au pus o presiune foarte mare asupra proprietarilor de imobile pentru a reduce consumul de energie
  • Inovaţia radiatoarelor > Prin reducerea volumului de apă şi sudarea convectorilor pe canalele de curgere a agentului termic a crescut randamentul termic. Cu modelele de astăzi, eficienţa radiatoarelor este cu 87% mai mare decât în cazul modelelor tradiţionale.

 

Reglementări în domeniul energetic

Reglementările din domeniul energetic ne preocupă pe toţi, mai ales când vine vorba de construcţia de imobile. Locuinţele și birourile din Europa sunt supuse unor reglementări stricte privind performanţa energetică, prin directivele EPBD 2002/91/CE și EPBD republicată 2010/91/EC care impun proprietarilor și chiriașilor certificarea consumului energetic. Totodată, statele membre UE și-au stabilit deja termenul limită pentru crearea și implementarea normelor necesare pentru îndeplinirea Planului de Eficienţă Energetică 2020 (Directiva 20/20/20).

Există diferite normative legislative naţionale în Europa privind îmbunătăţirea performanţei energetice

Există diferite normative legislative naţionale în Europa, cu obiective specifice aprobate de UE pentru fiecare stat membru privind îmbunătăţirea performanţei energetice.

Exemple de obiective privind energia regenerabilă

Așa cum se poate observa mai jos, precum și în paginile care urmează, unele obiective sunt foarte stricte, subliniindu-se faptul că folosirea energiei regenerabile și reducerea emisiilor de seră sunt priorităţi esenţiale.
Finlanda: de la 28,5 % – până la 39 %
Franţa: de la 10,3 % – până la 23 %
Germania: de la 9,3 % – până la 18 %
Marea Britanie: de la 1,3 % – până la 15 %
Suedia: de la 39 % – până la 49 %

Obiective stricte au pus o presiune foarte mare asupra proprietarilor de imobile pentru a reduce consumul de energie

Acest lucru a pus o presiune foarte mare asupra proprietarilor de imobile pentru a găsi soluţii reale de reducere a consumului de energie, nu doar de respectare a normelor guvernamentale (fig. 1.1). În Europa, interesul pentru eficienţă este determinat de o serie de motive. Preţurile la combustibil este în continuă creștere în timp ce resursele în scădere de ţiţei, cărbuni și gaze devin din ce în ce mai valoroase.

Exemple de obiective privind reducerile

Responsabilitatea noastră este aceea de a oferi soluţiile cele mai eficiente energetic şi la cele mai bune costuri pentru crearea unui climat interior confortabil

Interesul public pentru mediu este în creștere și consumatorii preferă tot mai mult produsele și procesele care protejează mediul. Este prin urmare evident că a venit timpul să reevaluăm industria sistemelor de încălzire, așa cum este prevăzut și în directiva 2009/125/EC Ecodesign. Avem responsabilitatea faţă de consumatorii finali de a le oferi soluţiile cele mai eficiente energetic și cu cele mai reduse costuri pentru a crea un climat interior confortabil. Deși există o gamă largă de soluţii de încălzire, în continuare este la fel de greu să alegi.

Pentru ca instalatorii, proiectanţii și consumatorii finali să poată face o alegere în cunoștinţă de cauză, este importantca aceștia să aibă la dispoziţie informaţii corecte despre soluţiile de încălzire. Și în contextul creșterii folosirii sistemelor centralizate de încălzire de joasă temperatură, Purmo a realizat acest ghid pentru a arăta rolul din ce în ce mai important pe care radiatoarele îl au în prezent în industria tehnologiei sistemelor de încălzire.

Fig. 1.1:
Planul de acţiune al unor ţări pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor noi prin construcţia de clădiri cu consum de energie aproape zero.
REHVA Journal 3/2011

Inovaţie

Prin reducerea volumului de apă si conectarea convectorilor la canalele de curgere a agentului termic a crescut randamentul termic

Radiatoarele au evoluat mult de la modelul coloanelor voluminoase de acum 40 de ani (Fig. 1.2 - 1.3). Primele modele tip panou din oţel aveau structura unui panou plan cu un mare volum de apă (A). A urmat apoi introducerea convectorilor între canalele de apă, crescând astfel randamentul radiatoarelor (B). În următorii ani s-a descoperit că randamentul termic poate fi sporit prin reducerea volumului de apă și conectarea convectorilor la canalele de curgere a agentului termic (C). Abia când aceste canalele au fost aplatizate, în forma hexagonală prezentată, suprafaţa de contact a fost maximizată iar randamentul termic complet optimizat (D).

Mai bine cu până la 87%

Cu modelele de astăzi, eficienţa este cu 87% mai mare decât în cazul modelelor tradiţionale

Simulările pe calculator au ajutat de asemenea la îmbunătăţirea eficienţei energetice în ultimii ani: optimizând fluxul de apă caldă în radiator și transmisia căldurii către convectori și calculând radiaţia și convecţia optimă pentru încălzirea unei încăperi. Cu modelele actuale, eficienţa este cu 87% mai mare faţă de modelele tradiţionale; totuși încă sunt mulţi oameni ţinuţi în loc de imaginea radiatoarelor de tipul celor vechi de câteva decenii.  (Fig. 1.3)