Romania
Pagina principala

Noutati

Purmo i-a premiat pe câştigătorii Combinaţiei perfecte

Purmo i-a premiat pe câştigătorii Combinaţiei perfecte

Compania Rettig i-a ales în data de 9 iulie 2009, prin tragere la sorţi, pe câştigătorii campaniei “Combinaţia perfectă: încălzire prin pardoseală + radiatoare”. Adresată exclusiv instalatorilor şi distribuitorilor de produse Purmo, campania a oferit ca premiu 15 unelte multifuncţionale Leatherman.

Toţi cei care au acordat atenţie campaniei, au fost răsplătiţi de către compania Rettig. Astfel, premergător tragerii la sorţi, toţi participanţii care au completat şi au trimis pe fax formularul de campanie au primit din partea Rettig o pereche de papuci călduroşi de casă. Simbol reprezentativ şi recunoscut al soluţiilor de încălzire, brandul Purmo tratează conceptul de încălzire dincolo de limitele tehnice ale radiatorului, aşezând pe loc egal ca importanţă relaţia cu clienţii, lucru demonstrat de principiile şi activităţile derulate în cadrul “The Warm Society”, locul de întâlnire al specialiştilor în încălzire, prin care Purmo comunică în întreaga Europă şi căruia doreşte să îi dezvolte şi în România întregul potenţial.
Lansată în primăvara acestui an, campania de promovare a combinaţiei perfecte dintre încălzirea prin pardoseală şi radiatoarele Purmo continuă prin premiile acordate celor 15 caştigatori invitaţia lansată către toţi specialiştii în soluţii de încălzire a spaţiului interior de a alege produsele de calitate şi soluţiile inovative comercializate de compania Rettig.
“Avem plăcerea de a vă invita să vă alăturaţi demersului nostru de a combina cele două soluţii de încălzire pentru a crea o alta şi mai bună”, este îndemnul lansat de Tunde Sandor, Director General Rettig SRL, către toţi instalatorii şi distribuitorii care apreciază soluţiile de încălzire eficiente, moderne şi confortabile.

Compania Rettig îi felicită şi pe această cale pe câştigatori şi pe toţi participanţii la tombolă, mulţumindu-le tuturor pentru interesul acordat.
Un detaliu important este acela că toate ţările europene în care Rettig ICC îşi comercializează radiatoarele au participat la această campanie, ceea ce demonstrează o dată în plus eficienţa şi spiritul The Warm Society.

Înapoi la Noutăţi