Romania
Pagina principala

Noutati

Noutati

Preturi de criza la Purmo Hygiene

Când toată lumea se lamentează din cauza crizei, Rettig îşi propune să îşi suplimenteze eforturile pentru a rezista greutăţilor. Deoarece credem în forţa parteneriatului şi în spiritul de echipă, dorim să stimulăm factorul social, întotdeauna complementar celui economic, în aceasta perioadă în care economia se confruntă peste tot cu provocări nemaintâlnite.


Aşa cum în zona business-to-business suntem pregatiţi să venim în spriinul partenerilor noştri de afaceri, prin campania „Secure your business”, în plan social dorim să fim alături de managerii care, deşi se confruntă cu greutăţi extrem de serioase, au dorinţa de a-şi îndeplini obiectivele. În definitiv, omul sfinteşte locul. Deşi nu sunt fonduri, deşi sunt îngrijorări majore legate de menţinerea locurilor de muncă şi de salarii, sunt domenii în care criza nu are voie să îi doboare pe oameni. Un astfel de domeniu este cel al sănătăţii. Aici criza este perpetuă, pentru că oricum boala nu întreabă niciodată dacă e timpul potrivit pentru a se instala. Exerciţiul de a lupta cu boala şi de a o învinge, de cele mai multe ori, le dă un plus de eficienţă managerilor de spitale. Obişnuiti să gestioneze criza în plan uman, aceştia sunt capabili să surmonteze mai inspirat criza economică şi financiară. Am identificat în cadrul instituţiilor sanitare nevoia de reabilitare a spaţiilor, de creare a unui confort decent pentru îngrijirea pacienţilor şi, ca atare, am venit cu soluţia de încălzire potrivită. Am constat că managerii spitalelor româneşti aşteaptă o mână de ajutor şi considerăm că, în calitate de lideri în piaţa soluţiilor de încălzire, avem datoria să ne alăturăm eforturilor lor de a aduce spitalele din România la standarde europene.   
Special pentru spitale şi institutii care au nevoie de igienă impecabilă, oferim, la calitate excepţională şi preturi de criză, radiatorul Purmo Hygiene.
Suntem pregătiţi să oferim căldură profesională tuturor managerilor de spitale din România care sunt conştienţi că nu îi pot însănătoşi pe oameni doar prin profesionalismul lor şi prin căldura sufletului lor, încredinţat pacienţilor prin jurământul lui Hipocrat. Pentru ca munca medicilor să aibă cu adevărat rezultate este nevoie şi de confort termic în spitale, iar pentru aceasta există Purmo Hygiene!

Înapoi la Noutăţi